Tenebre



În cetatea neagră mă atragi
și nefăpturi se topesc în turnuri
Ruine.
Doar acum un labirint al tău
se topește în mine.
Un salon țesut cu pânze de păianjen
și valuri arse de absint
mă prind.
Ușor...
Te visez că mori în mine.
Un alt fel de negru...
Abisal. Mă oprești.
Și nu mai ești. Decât cetatea arsă.
Necântată. Încă.



Cornelliu,
Feb 1999, Constanța