Sunt prea bătrân, la fel nebun,
beau aceleași cafele amare contrapuse unei soarte,
sperând că fiind mai multe,
o vor îneca pe ea numai una.

Port din blazare aceleași numere de telefon,
au avut alții de grijă să-mi pună interfon,
port cu drag hainele cu măsuri și mirosuri alese de tine,
așa încât nici-o femeie nu-mi suflă în față, în ceafă
și nu primește pâine frântă de mine.

...
Dorm printr-o noapte perpetuu albă,
unde toate sunt vise ce se perindă
prin decoruri făcute de-o mâna, ori de mâini ucigașe,
toate semafoarele sunt oarbe,
restul sunt ziduri neprimitoare pentru încercările mele.

Urbea e plină de tobogane care mă duc numai în jos,
proiectantul uitând să facă o scară,
dispărând fără urmă cu restul de materiale,
cu modul de folosință,
cu uneltele de scris.

Prietenii mei sunt doar zgomote
rămase prin închipuire,
dușmanii statui care mă lovesc,
urlând la mine: câine, câine!