Ciudate vorbe greșite trandafirii,
În limbile cele mai ciudate, s-aștepți descărnat și restul
cohortei vibrând putred la lumina somnului
să-ntrebi dacă e crepuscul sau îndoială,
totul amintind de creșterea apelor pe străzile râncede,
vorace înec spre interior sechestrat în întuneric până la sfârșitul
tragediei, buimac, tot ce atinge carnea, pielea atât de mistică
în vremuri interzise unde căldura se ascunde în ceasuri secrete
pentru că nu știai să deschizi ferestrele murdare, când zăceam în așternuturile confuze, indoielnice, cu ceilalți înecați,
iar cu timpul igrasia avea iz de sărbătoare, în treacăt,
plutind sfărâmat dincolo de fotografii, presimțind că va sosi...