“ –Nu te lăsa înșelată
de curcubeele altădată verzi
acum și întunecate...
din ochiul meu.
Și să nu crezi
că atingerea punților noastre
este doar așa...
un abordaj întâmplător.
Să nu te-amăgească
zăpada adormită pe umerii mei
căci în pleoapă, captiv și neputincios...
mi se zbate un vânt de primăvară.
Nu-ți face iluzii, buzele mele
-flori de măr într-o altă viață –
vor dărui fructului oprit...
doar mușcătura ce ne-a fost dată.
Iar mai presus de orice,
nu căuta să înțelegi taina
focului amețitor ce mă mistuie...
căci tu ești vreascul.
Și fugi mai bine , străino’,
departe...sărmană efemeridă,
în dimineața sărată de roua genelor,
cu aripi mătăsoase de dor ! ” ,
mai apucă să șoptească cu ciudă
maurul plin de subînțeles,
aruncându-și cangea în mare,
în timp ce priveai nedumerită
spre vârful catargului
steagul deja arborat
cum valsează spre linia orizontului
ca o umbră de regret
tulbure și nenăscută
totuși...în noapte.