Geniu pustiu in noaptea cea mare
Nestiind in ce clipa omul moare
Geniu pustiu in ziua cea de-apoi
Incercand sa privesti `napoi

Sa privesti spre stele
Sa vezi luna intre ele
Sa privesti spre viitor
Cum semenii iti mor

Sa vezi cum se chinuiesc
Intrebandu-se de ce traiesc
Sa vezi acele fiinte mici, nevinovate
Cum se indreapta incet spere moarte

Sa simti al dragostei fior
Sa vezi cum toate in jurul tau mor
Si sa-ti doresti sa nu mai traiesti
Daca nu esti iubit si nu poti sa iubesti

Si chiar daca tot ce vrei e putina dragoste
Stai singur, inchis, in camaruta ta in noapte
Si suferi, chemand a ta moarte
Si auzi din cand in cand niste soapte

Ce parca le-ai mai auzit candva
Cand iubeai si tu pe cineva
Si-ti amintesti de chipui ei
De zambetul si de privirea ei

Si-adormi asa spre dimineata
Sperand ca intr-o alta viata
Vei putea iubi si vei fi iubit
Asa cum dintotdeauna ti-ai dorit

Incerci sa privesti spre viitor
Si vezi cum toti si toate mor
Si atunci te simti de toti si toate parasit
Si te gandesti ca mai bine n-ai fi trait

Si-L rogi pe Dumnezeu sa nu te paraseasca
Sa te faca muritor
Sa simti al dragostei fior
Sa iubesti pe cineva care sa nu te paraseasca

Dar asta e conditia ta, sa fii vesnic
Sa nu te iubeasca nimenea, sa fii un sfesnic
Iar atunci cand tu vei muri
Nimeni si nimic nu va mai fi.

Si vei ramane trist, ingandurat
Cand toate lucrurile s-au terminat
Cand nimeni si nimic nu mai exista
Dar in inima ta speranta inca persista

Ca vei putea si tu iubi si vei fi iubit
Si cum speranta va fi vesnica
Asa va fi, probabil, si asteptarea ta
Ca vei putea fi iubit cu adevarat de cineva.