O rază de soare cade pieziș,
ca o rază de cerc,
pe cadranul de ceas
pe care stau înscrise,
speranțele mele -
cuie ruginite în palmele timpului pierdut.

Ca-ntr-un carusel îi încalec spinarea
și măsor, parcurgând
cu viteza luminii ochilor tăi
în sensul cel mai trigonometric cu putință
spațiul strecurat perfid între noi.

Ca să nu amețesc în vârtej
mă agăț cu disperare
de gâtul de lebădă muribundă
ca un semn de-ntrebare
al cifrei doi.

Opriți caruselul!
Am uitat răspunsul!
Nu, nu poți întoarce timpul înapoi!

Dă-mi, Doamne, putere,
dă-mi, Doamne, răbdare,
ajută-mă
să nu uit raza de soare
a cercului după care
trebuie să mă iau
când mă ridic în picioare.