Omule!
Tu, cel care-mi visezi viata,
trezeste-te!
Asuzi broboane reci
te zvarcolesti
si gemi a frig...
Tu n-auzi ca te strig?
Filmul e vechi, uzat...
in plus, e prost!
Aceleasi dialoguri fara rost,
emotii aruncate la-ntamplare...
De ce ma doare?
Tu stii...
Eu sunt doar rodul mintii tale.
Probabil de-aia
imi ploua dimprejur cu ineptii.

Sertarul 10, randul 2 de sus!
Acolo-ti las mesaje disperate
plus
pagini rupte din banal
si cutiute incrustate-n lacrimi.
Ce Moscova?
Ce mail?
Si care patimi?
E viata mea inchisa in cuvinte
pe care ai uitat sa le citesti.
Iar lacatul nu minte!

Poate, candva,
ne-om intalni in visul meu real
si-ti voi transmite totul, personal.
Oare vei vrea
sa schimbi scenariul, personajele, decorul?
As prefera o viata mai senina!
Daca se poate,
fara "va urma"...