te-am tăvălit prin culori
iar părul de pe brațe și puful
de pe țâțe se zbârlise
ca un câmp de grâu verde
bătut după ceafă de-o năpraznică furtună.
nu eram pictor...
a fost doar impulsul unui poet
dornic de altceva.
Impulsul,
acest șarpe muls adesea de venin
și care, din când în când, mai rage
impotent din suflet.
te-am tăvălit pe mochetă
și-ai cules în pielea ta scame restante
de la cine știe ce dat cu mătura,
firimituri de pâine, praf.
am pătruns în miezul ființei tale
acolo unde doar amanții pătrund cu plăcere
în neveste.
m-am tăvălit prin culori și esențe,
am degustat arome,
m-am mânjit cu parfum.
n-am plâns în clipa fericirii
ci te-am privit în ochii tăi semi-deschiși,
prezându-ți de buze
un sărut.
Impulsul mi-a lipit nările
de gâtul tău asudat, vârful limbii de vena pulsândă.
și-am supt domol
din tine...

acum
ești plecată în brațele altui bărbat,
departe de mine,
de impulsul
de-a te tăvăli în carnea acestui poem.

(14-apr-2003)