Mi se rupe de univers,
Habar n-am ce sunt găurile negre
Sau pulsarii de carne
Și sânge,
Sunt cea mai slabă femeie, cea mai înaltă
Gânditoare, mă proptesc
În piloni zvelți și îmi rotesc
Cele două poeme rotunde ca un hipnotizator
Plăcuța pe care scrie un număr magic.

Vin aici în ținută de seară, papuci, o fustă veche
Și un tricou cu literele șterse, udat neglijent
Cu o apă transparentă și rece.

Vin aici în costum de baie, părul negru și ud
Strâns în suvițe subțiri, lucioase
Pe spate, până jos,
Liziere lucioase, cerate, dune fierbinți.

Iată și cunoștințele mele generale,
Veniți să vă prezint, ea e vecina mea
De la care împrumut uneori o lingură de ulei
De masaj.

Ne uităm câteodată la film împreună,
Închiriem câte o casetă deocheată,
Iar după aceea plângem cu fard pe obraji
Și buzele umflate de ruj excedentar
Războiul în lume.

Îmi doresc pacea pe Pământ,
Ca să vă spun drept mie mi se rupe
De Univers și alte prostii...