Lumina abisului meu furat

sa-mi fie oare somnul amprenta hilara a unui
demon plictisit de insusi existenta sa indiferenta
astrelor noptii ce se rotesc misterios in adevarul
vecilor rituri chemate cercurilor complet distins
imaginatie nu se poate cand inchizi ochii ca si
tintuit intr-o sala de cinema cu o pelicula neagra
ce se deruleaza in timpul nestiut al vulgaritatii artei
nu creatie nu individuatie pasivitate si-mi vine
sa vars iar sau sa strig in somnul existentei inconstient
“Oriunde!Oriunde!dar numai afara din lumea
aceasta!” si ma caut steril caci ieri chiar si dragostea
s-a prostituat cand tacerea mi-a cuprins numele
violet vreau sa iubesc ochi buza inima sani fara
sa port pe frunte o silnica trista coroana de spini
cruciformi

nu cred alb negru malefic deschis stau pe patul roscat

domnisoara imi vine sa strig esti atat de banala
astazi cu fusta asta scurta trupul atat de perfect
mersul asta cu adevarat meschin sau make up-ul
plictiselii depline-o linie dreapta ca un vid permanent
eu nu sunt fericit cat timp mai simt inca foamea
cuvintelor dar nici tu ma intreb nu-ti cunosti izvorul
vietii depline atatea masini aliniate frumos pe singura
strada ce-o vad oameni sute pe un drum linistit catre
moarte ei altii si din nou ei altii fara noima o gaura
adoram nestingheriti si trufasi intr-un sistem anxios
sa aiurez oare departe atunci cand noaptea se va
cobori falnica salvatoare de suflete moarte electronic
prin tehnica explicitarii oricarei relatii finite caci
“pamantul imi apare azi ca o lume parasita,desarta
si goala” iar “intunericul imi apare luminos,de cand
nu mai e bantuit” haotic de forme barbare


nu cred alb negru malefic deschis stau pe patul roscat

nu inteleg de ce stau cu mine suspendat intre nori
sa fie meditatio sau mai degraba nigredo alchimic
vai nu mai pot sa mint e in fapt lasitatea bunului
suflet atipit odata cu interesul ratiunii afectate
cineva o mana nu pot oricum nu acum negru un
fluture imi apare nevrotic in mii de culori cenusii
fulgerand camera linistit cu zborul lui mai mult
ridicol aspect al unui handicap de masura reala
undeva in coltul cel mai ascuns al mintii un gand
nedeslusit ma cheama sa spun cateva cuvinte arse
de timp o lumina imi trece brusc prin ochii raniti
sunt limpede la geam sa-l deschid numai acum
vinovat fara acuzare un suvoi de vorbe opresc
disperat pentru a urla cinic tuturor-mie insumi
faptul incestuos ca “putem face tot ce vrem
de fiecare data cand nu vrem nimic”