făceam un cadran cu degetele mari ale mâinilor
cu arătătoarele îți apreciam mobilitatea de caracter
însă nu puteam să pricep de ce te plângi că portretele tale se vând bine
sau că pot fi date cadou.

alteori îți scriam câte un poem
pentru că nu putea fi vorba de păcatul originar
pedepsele ... ce să mai vorbim! erau abolite
rămânând să ne pierdem timpul binar:
da/nu însă-mi spuneai că bat câmpii când e vorba de o nimica toată.

prevăzusem ca măcar sonetele shakespear-iene să mai aibă trecere
însă duceai o altfel de politică
povestind cu vorbele tale cum stau lucrurile:
răsfoiesc o carte omule!
cu puțină îndurare se va putea și mai bine
e ceva întâmplător
dar cât de greu se suportă astfel de verdicte.

în sfârșit tocmai când trăgem mai fumos cu ochiul la tine
când erai o femeie cu probleme
începeam brusc să fiu atent cu ce ți se poate întâmpla:
aveai tot alte înfățișări intime în vreme ce eu mă insolam.


17 aprilie 2003