Am vrut să-ți fiu început și sfârșit
și cuprins am vrut să-ți fiu.
M-am trezit însă aruncată între anexele tale,
înghesuită între costumul de mire
aparatul de ras și biletele loto.

Asta vrei să fiu:
o anexă fără personalitate
să mă folosești numai pentru a demonstra cine ești,
o anexă cu datele tale de identificare,
doar ale tale …

Dar vezi tu
eu am suflet și gânduri
eu cânt, nu îngân
plutesc, nu pășesc
dansez, nu bat darabana aiurea
visez, nu dorm
mângâi, nu lovesc
iubesc nu urăsc.
Eu dau viață! Viață!

Da, sunt femeie! Ce surpriză pentru tine!
Eu sunt cea care dă binețe stelelor
și tot eu le trimit la culcare
în brațele zorilor.
Eu mai citesc încă romane de dragoste,
eroii lor trăind prin mine în fiecare pagină,
plâng finalurile fericite
iar cele triste le iau asupra mea.
Eu zâmbesc oamenilor
și cerului, florilor, caselor, pomilor, ploilor.

Eu îți cântam, mai știi?
„I don’t care
who you are
where you’re from,
what you do
as long as you love me”.

Acum I don’t care.
Ești un proces verbal
(nici măcar de conștiință)
fără sentimente răsfirate printre rânduri,
fără tandrețuri risipite în silabe mărunte,
fără jar lucind în rotunjimea vocalelor
(nici măcar ritualul de împreunare nu-l mai știi)
iar acum și fără anexă.

Proces verbal încheiat azi.





21 aprilie 2003