m-am trezit cu un gând păcătos:
se făcea ca am văzut
dark side of the moon înainte
să o ascult.
de parcă nimic din zilele de altădată
nu mai contează,
nici măcar privirile goale ale
animalls –urilor ce stau sprijinite
de gardul devenit peste noapte wall,
sau parcă, ruperea bells -urilor în două
nu a ar avea nici o legătură
cu moartea prematură a clopotarului,
și, cum nici eu nu mă simt prea bine,
prins în meddle-ul existenței,
mai mult ca oricând, wish you were here,
în echoes – urile minții mele obosite
de ticăitul atom heart mother
într-un delicate sound of thunder.
mi-e groază să adorm din nou
și stau cu ochii deschiși până când
noaptea îmi va da the final cut.