Ani au trecut și eu, acum,
Merg înainte pe-al meu drum.
Stau și mă-ntreb: “Ce am făcut ?”
Sau: “Oare timpul am pierdut ?”
În față îmi apar în zbor
Oameni și vremurile lor
Și toți, cred eu, atunci demult
Au fost cuprinși de-acest tumult.
Neputincioși, privim în gol,
Și retrăim încet, domol
Imagini ale unei vieți,
Ce trece peste tinereți
Necruțătoare, crudă, rea
Creată pentru-a nu ierta,
Și a lăsa răni foarte adânci,
Făcute-n timp, de mii de stânci
Și cu ochi triști și obosiți
Căutăm febril, neosteniți
Să înțelegem, cum de toți
Docili urmăm a noastre sorți.
Și totuși viața e un vis
Ce pe pământ ne-a fost trimis,
Suntem prea slabi ca să aflăm
La toate câte cugetăm,
În viață suntem prizonieri
Ai unei lumi ce noi n-o știm
Zadarnic facem încercări
Căci nici măcar n-o bănuim.
Viața nu trece în zadar,
Dar poate, n-avem noi habar
De ce a fost atât de grea
Și ani mai mulți n-a vrut să dea…