ordinea vieții începe în fiecare dimineață
să-ți ceară feliile corect tranșate
cafeaua în care te oglindești ca un animal încă bolnav
ți-au sărit lianturile din ligamente, în noapte,
și ai ales drumuri cu draperii grele, după care vedeai mereu un chip al tău
ascuns în ceilalți
ascuns în pulsul atipic al vreunui lucru
drumuri ce nu mai lasă nimic existenței diurne
nimic gândurilor țesute sănătos, din atomi fini, plesnind de raționalitate

ți-ai văzut microbii și vocea vorbind prin sângele simțirilor capricioase
ai ascultat junghiurile cuibărite undeva într-un fund de pântec
care nu rodește
doar plânge
doar cere
doar cântă, ca o ploaie lină și gingasa
tremurul ce ți-a scăpat
și strigătul pe care nu-l vei articula
pentru ca ordinea se descarcerează încet,
pe fundul de ceascã…

receptacul de jar
îti răsucești motorul care mistuie, aproape sisific,
netrăitul
imaculatul pistruiat.