Si trebuie să știți
că pe hoața asta
n-am s-o iert !
S-a strecurat ca o stafie
la mine-n grădină
descheind provocator
cămașa sidefie
a mugurilor.
Fără pic de rușine
și-a aruncat veșmântul
în văzduh și a dansat,
drăcește-a dansat
că de dogoarea-i
toate frunzele s-au despletit
și florile de cireș s-au dezvelit
de petale.
Mi-a cotrobăit
toată grădina:
a scos din ouă
muștele și țânțarii,
a instigat la dezmăț
albinele și bondarii,
cu miresmele-i tari
mi-a îmbătat
aromele suave,
coconii viselor din dud
mi i-a deșirat,
a furat verdele crud
și albul nepătat de păcat.

V-am spus, pe hoața asta n-am să o iert.
Am s-o atac exact acolo unde o doare :
am să-i devorez caisă și măr și fiece poamă,
am să-i fiu vântul fierbinte și nestatornicul fluture,
am să-i strivesc sub tălpile goale iarbă și floare,
am s-o pictez și în muzică am să o prind,
în fiecare clipă am s-o dansez drăcește,
am s-o trăiesc arzând până am s-o ucid.

Mi-a furat primăvara, hoața asta de vară
care se preface a fi a soarelui unică doamnă.
Să o iert ? Să-mi pese că pedepsind-o
voi fi prea curând cu un pas mai aproape
de toamnă ?