Eu nu promit ca voi afla raspunsul
Cel mult dorit in profunzime,
Voi incerca sa-mi stapanesc doar plansul
Care ma-ncearca.
Lumina ar fi de ajuns s-apara,
Ar fi ca o iluzie desarta,
Stau izolat si plansul pare sa doara
Si camera e moarta.
As mai dori ca inima sa mai respire
Cand mort voi fi, spiritual
As mai dori sa vad acea iubire
Ce tainuieste-n mine ca un val,
Un val in prisma dezolarii
Ca un neghiob nocturn flegmatic
Ajuns in iadul disperarii
Mi-e antipatic.
Dezgust e tot ce simt in sange
Tot corpul s-a obisnuit se pare
O lacrima mai am, si ea imi plange
De nepasare.
Ambigua este calea tineretii,
Degringolada-mi macina, treptat
Tot ce-a ramas din mine...
Peretii.