pe etichetă va scrie răzbunare
apoi se va lăsa un loc liber
pentru gest
pentru privire tăioasă
pentru catranul frunzelor ce instalează periodic
fenomenul pastelat al jupuirii
din noi


ezitările tale le-am așezat
în colțul căptușit
cu multe straturi de melanj aranjate în cute
după o ultimă modă

ai un ochi de șacal pe care uneori îl urăsc
uneori nu
nu știu să spun în care margine este mai grea incertitudinea mea

mi-ar plăcea să-mi bat joc de toate legile instituite de tine
să-ți frâng gâtul mi-ar plăcea.
să te rup într-un machiavelism al meu -
dar tu, afurisitule, știi că nu mi l-am construit

un păianjen am învățat să fiu
în schimbul a toate.
toate buzunarele acum cântărind litere
din numele tău
asimetriile de pe chip toate
graficele din globule au ascuns cifrul promițător
de femeie desuetă, paradigmatică, frântă la subțiori

nu vezi, scaunele se topesc,
îngropate în rotocoale picate din mofturile noastre
ne pricepem la clipoceli
la magnetisme brodate în sticluțe dior
și cercei cu intrare triumfal-instantă
în urechile interioare

și-atunci ne strângem tare porii din pupile
și sperăm că am putea locui cuminți
amândoi
pe suprafața netedă a unei fracții


zilele trăite cu tine (sau în vecinatatea ta)
am impresia că le pierd pe undeva
se plictisesc repede într-un anumit loc și se duc
le-am văzut odată pe un diagnostic de diluare,
de clisme unele peste altele,
furioase că nu se mai termină.
am închis ochii fiindcă sunt și eu om
(cu crizele lui de ecologism umanitar din când în când).
când am socotit că trebuie să-și fi mutat coșnița
m-am luat iar după ele
s-a întâmplat recent că le-am văzut
cumpărând o bucată mare și foioasă dintr-o aripă de flutur
le place mai mult aici.
sunt șanse să se așeze îmtr-o manieră prospectivă,
să construiască ceva.
avantajul este că aici,
fiind multe fibre îmbibate cu vopsele
și existând tot timpul,
posibilitatea ca vantul sa spulbere anumite lucruri
li se pare un tărâm unde pot cultiva mitul.
așa că eu zic că ele vor construi.


păianjenul foarfecă, frământă și țese
și-a tatuat sprâncenele tale
scrutătoare
și se clatină
și se dedă catharsisului
uneori își mai duce costumele la curățat
își ordonează patetic corespondența
etcetera

noi, indestructibilii noi
ne vom lua calabalâcul și ne vom peria tălpile
într-un local cu canapele roșii
vom avea umbrele de soare,
ciorapi lycra cu model,
și câte și mai câte…
ca să fim cât mai departe.
să bifăm un pas în evoluție,
în doamna asta frumoasă, virtuală, fără corp.



în culise vom pune bazele unui epilog
să ne moaie buzele la sorbit
să ne cântărească umanitatea
amintirile acelea din care
învățăm
învățăm
perforând între timp foi volante
ne strângem între coate ghemotoacele multicolore
și le privim duioși, extaziați
împachetându-le cât mai artificial cu putintă
pentru trecători importanți.