Mă las legată cu-nfrunziri la glezne
Iar pasul mi se frânge în cuvinte,
Dar nu-mi pierd firea-n strâmbe jurăminte
Și nici nu plâng în jalea unor bezne.

Mă las topită-n boabele de rouă
Și-n zori de zi renasc din semnul lor,
Silabisesc povestea norilor,
Cu fiecare ploaie alta, nouă.

Mă las pudrată cu zăpezi la tâmple,
Din vise rochii ample îmi croiesc,
Cu zâmbetul pe-un val călătoresc
Dar nu aștept minuni să mi se-ntâmple.

Mă las mințită cu iubiri la ochi,
Din stele-mi tricotez o diademă
Și de pe buza-mi fină, de boemă,
Șoptesc încet un cântec de deochi.

Vă las pe voi să-mi fiți judecători!
Dar, să arunce piatra cine poate
Pe umeri curcubeul meu să-l poarte
Fără să-l spargă-n cioburi de culori.




19 mai 2003