Picatura de roua

Nu stiu de ce cântecul meu nu a ajuns la tine
poate ca aripile lui încarcate de lumina
erau prea grele ori poate ca urechile tale
ascultau trilurile pasarilor, ori simfoniile
oceanelor lumii ce-si sarbatoreau a nu stiu
câta aniversare de când pe fundul lor
nu a mai pasit nici o fiinta gânditoare.
Pasii mei înaintau siguri pe nisipurile miscatoare
semn ca radacinile mele deja erau bine înfipte în pământ,
de fapt din aripi nu mi-au mai ramas decât cioturile
pe care în fiecare seara le mângâi înainte de culcare
cine stie poate în somn vor creste si macar în noapte
ma voi înalta în vis pâna la cer, deasupra lumii
sa vad si eu din înalt lumea asa cum este,
un ghem de intuneric, o lume de oameni ce dorm
sau fac din noapte zi amestecându-si iluziile,
dând frâu liber nebuniei de a fi liberi,
de a schimba bunul mers al lucrurilor si a le polei
cu mincinoase lumini.