Am mers cu natura alături în orașul timpurilor!
Am mers cu zâmbetul alături în orașul cel rece!
Am privit Dunărea ...

Mi-a zâmbit rece și demn:
- De ce nu lași liniștea să te pătrundă?

Privind în ochii primăverii,
m-am înecat cu lacrimile ei
... și am răspuns idiot:
- Sunt liniștit și calm și cald!
- Sunt plin de sens și nuanțe!
- Sunt o persoană înaltă!

Dunărea m-a oprit cu sobrietate de educator:
- Liniștea și sensul și nuanțele
le ai doar alături de Ea!
- Lasă orgoliile și îmbrățișează fără teamă începutul tuturor lucrurilor!
- Plătește taxa pe iubirea adăugată copilul meu!
- Apucă-i mâna și oferă un sărut frumuseții ce te însoțește!
... altfel vei regreta prețul tuturor păcatelor!

Am plecat cu inima în piept și
... m-am întors cu ea în mână!
Am plecat zâmbind și am revenit supărat:
… Dunărea de atunci a ajuns acasă înaintea mea!

Ea nu căuta nici un răspuns!
Ea era certitudinea!

Iartă-mă Dunăre!