Codacul nemuririi

E doar o lecție pentru viață.
S-a ivit și trebuia învățată.
Cineva tot ar fi făcut-o cândva.
Nimeni nu știe când.

Este vorba despre nemurire
Nu oricine poate învăța
Să trăiască murind
Și să moară trăind.

De fapt, e un ajutor reciproc,
Voi vă împărtășiți cu darul științei,
Eu scap de tot ceea ce-mi face rău.
Căci, ușor credeți voi că este?
Simplu să duci o asemenea povară?
Nimeni nu poate spune exact ce simte
Când află.
Nici eu nu-mi mai amintesc.
Confuzie.
Dar să păstrezi secretul este mult mai greu.
El te apasă, te ucide.
Și, în plus, nu poți să mori,
Că doar e vorba de nemurire.
Acum vedeți de ce nimeni nu mă ascultă,
Nimeni nu vrea să știe
Și, probabil, este adevărat:
Cine mi-ar fi pus povara în spate
Pentru numai câteva ceasuri?
Totul a fost gândit
Răbdarea și credința
Puse la îndoială
Sub jugul veșnicei tăceri.

Nu v-am spus până acum,
Știu că știu, dar nu știu ce știu,
Nici de unde vine "ce",
Nici ce vrea "ce" și de la cine.

Nu știu nimic.
Sunt doar o boabă de vânt
Și cutreier lumea,
Cu ochii minții mă frământ.
Și veșnic duc povara unui simplu cuvânt,
Nemurirea.