Terminând volumul I al romanului "Peripețiile bravului soldat Svejk (În spatele frontului)", anunț că urmează să apară în curând, unul după altul, două volume: "Pe front" și "În captivitate". Și în aceste volume, soldații și poporul vor acționa întocmai ca în viața de toate zilele.
Viața nu este o școală de maniere elegante. În viață, fiecare se exprimă așa cum știe. Maestrul de ceremonii, doctor Guth, vorbește altfel decât cârciumarul Palivec de la "Potirul", iar acest roman nu este un manual de maniere alese, pentru salonarzi, sau o carte educativă întru cunoaștereaexpresiilor care pot fi folosite în societate. E o frescă istorică a unei anumite epoci.
Dacă o expresie mai tare, dar care e în circulație, se cere întrebuințată,nu preget să o redau întocmai, așa cum e. Perifrazarea sau înlocuirea prin puncte le consider drept cea mai stupidă falsificare. Astfel de cuvinte suntfolosite și în Parlament.
Bine s-a spus cândva că un om bine educat poate citi orice. Împotriva a ceea ce e firesc se ridică numai porcii și bădăranii ipocriți, care în purismul lor abject nu se uită la conținut și se năpustesc mânioși asupra cuvintelor izolate.
Cu ani în urmă, am citit critica unei nuvele, în care criticul era furios din pricină că autorul scrisese: "Și-a suflat și și-a șters nasul". Expresia pare a fi împotriva a ceea ce este estetic și înălțător, în literatura care trebuie pusă la dispoziția poporului.
Și asta nu-i decât o mică mostră de ce fel de dobitoace se nasc sub soare.Oamenii care se indignează de o expresia mai tare sunt niște lași, căci realitatea vieții îi va surprinde nepregătiți și tocmai acești oameni slabi sunt cei mai mari dușmani ai formării caracterelor.
Dumnealor ar educa poporul ca o ceată de omuleți hipersensibili, de
masturbanți ai falsei culturi, de tipul Sfântul Alois, despre care se povestește, în cartea călugărului Eustațiu, că auzind pe unul slobozindu-și vânturile s-a pornit pe plâns și numai în rugăciuni și-a putut regăsi liniștea.
Acest soi de oameni care își arată inidgnarea în văzul lumii caută în schimb, cu nespusă plăcere, closetele publice, pentru a citi acolo inscripțiile nerușinate de pe pereți.
Folosind în cartea mea câteva expresii tari, am putut constata în treacăt cum se vorbește în realitate.
Nu-i putem cere cârciumarului Palivec să vorbească ales, ca doamna Laudova, doctorul Guth, doamna Olga Fastrova și mulți alții care ar dori să facă din Republica Cehoslovacă un mare salon cu parchete, în care să se umble în frac, cu mănuși, să se vorbească numai cu cuvinte alese și să se cultive manierele elegante de salon, sub al căror văl tocmai filfizonii salonarzi se aruncă în brațele celor mai feroce destrăbălări și excese.