aici cădeau poalele serii cu jupoanele fumurii și ciucuri de ploaie peste dealuri
tu mă știi colaboram cu stolul de păsări vecine poposite pe umerii mei de-acum
făceam schimb de pene și grăunțe ele umblau cu picioarele mele asta de când te știu
iar eu fericită cu aripile lor numai și numai către tine
mă aruncam



seara aceea plină cu privirea ta galeșă la fel de adancă gravă și căpruie
mă învârtea nebună dansând cu boantele înmuiate în smoală
cuvinte pe scândura pieptului meu întins peste munți înspre tine
acolo unde tu iubite cu ochiul tău (știi tu de care) să-i zicem de sânge
mă așteptai


.........................


când ne-am pierdut ne-a rămas poarta aceasta uriașă care nu mai voia să se închidă
se smiorcăia din țâțâni ca un pui de pasăre părăsit flămând și golaș
înălțând sunete rare e semn că Dumnezeu ne uită sau ne iartă
un cuib curat și-ascuns în care doar
ne adoram