Era un fel de seara pe o plaja
oceanul se tara ca o soparla printre picioare
spre o sinucidere a soarelui intr-un pahar cu nisip
apoi se vopsea in culorile razboiului si urla
prin sternul lor ca o cruce de mister
mainile lor strangeau in buzunare un dezgust
(se insinua un fel de sarut in coltul buzelor
ca un fluture mort,
nu-l trezea nimeni dintre aripile de sacaz)

Femeia tinea poate o amfora intre umeri
pe care cei doi isi domoleau gandurile
( zborul ei stingherea pasarile,
asa se explica linistea verde-albastruie
sau poate nu se trezise dintre filele facerii)
evident se putea crede
ca s -a inchis intr-un poem
ca intr-o moarte
cu ziduri de manastire


Sau amandoi puteau fi doar tu
multiplicat sub doua palarii
doua limbi ale aceluiasi sarpe frumos,
constient ca nu il priveste nimeni
fara sa ii linga alteregourile
de sub pielea aramie.

29 iunie 2003