Nu voi uita niciodată
Înserarea din ochii tăi
Scăldați în smaralde,
Parcul oamenilor plictisiți,
Gustul de pelin care se ridică
din măruntaiele mele fierbinți,
Ochii împinși în afară de puhoiul de lacrimi
Și fălcile încleștate zbătându-se în ritmul pumnilor
Goliți de sânge;

Trăiam, nebun, sentimentele buchetului miresei
Moarte într-un ajun de nuntă,
Care era dator față de omenire să poarte
În petale, în frunze, în cozi tăiate,
În ambalajul cu care se sărutau de despărțire
Câteva flori,
Tot nimicul născut la plecarea fericirii ei de lângă fericirea lui.

Fericirea noastră tăiată strâmb de moșul orb de la
Florăria fără nume,
S-a împărțit în acum și niciodată.

Eu, oricum sortit mutilării oricărei amintiri,
Rămân pe colțul de masă din
Camera de zi,
De noapte,
De azi…