Se unduie câmpu-ntre două cărări
Duios, ca o mamă ce-și leagănă pruncul,
Din pântecul lumii renasc așteptări
Și-n spicele-nalte pulsează adâncul.

La poalele zării lumina se frânge
În albe și negre fâșii dantelate,
Artere din soare se spală de sânge
Stârnind orizontul cu dansuri ciudate.

Din coasta pădurii se-aude-un izvor
Cum toarce, în sunete moi, înserarea,
În valuri mărunte șoptește ușor
A lutului, caldă și sfântă, chemarea.

Departe, din munte, răsună prelung
Ecouri târzii de cavale doinind
Și brazii, cu vârfu-nstelarea o-mpung
Povești fermecate din lună citind.

Pe prispă uitat, felinarul aprins
Amăgește un roi nebunatic de fluturi.
E liniște-n toate! Pământul s-a-ntins
Și mușcă din noaptea vărsată din ciuturi.





23 iulie 2003