agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1789 .



Îngemănare târzie
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [banal ]

2003-07-28  | [This text should be read in romana]    | 



Pășeam, fără să vreau să știu,
Pe neumblate, noi poteci
Pe care doar când suferi treci
Și mă-ntrebam dacă sunt viu…

Pășeam alene, fără rost
Pe pietre care mă ardeau
Și plăci tectonice-mi păreau
Când le călcam dinspre ce-a fost.

Mă mistuiam la orice pas
Văzând doar clipe sângerii
Și suflete-mpietrite-n glii.
Și mă gândeam la un popas.

Atât de mult doream să pot
Să ies din lumea fără rost,
Să pot iubi, să fiu ce-am fost…
Să scap din mine – biet netot!

În iad de-aș fi putut păși…
Și iadul l-aș fi îmbunat
De-atât de mult cât am sperat
C-o să te-ntorci, c-o să revii…

Nu-i vorbă, iată, ai venit
Și-am stat cu tine la taifas
Să văd ce e, ce-a mai rămas…
Să știu ce fel ți-am fost iubit.

Și m-am văzut – păcat lumesc,
În umbra ta – un biet sărman
Cu sufletul drept paravan
La cât putut-am să-ți greșesc.

Amarnic m-am mai ocărât
Simțind ce multe n-am văzut,
Văzând ce multe am pierdut,
Simțind durerea din urât…

Un înger mi-a venit în gând
Și mi-a șoptit “Să n-o mai cerți!”
“Tu ai greșit – tu să te ierți.”
“Că ai lăsat-o lăcrimând.”

“Ea te-a iubit – și te-a iertat.”
“Și mult ți-a dat și ai uitat.”
“Arată-i că te simți iubit,
Iubește-o pân’ la Infinit

Iar ea-ți va da tot ce avea
Să-ți dea… și chiar mai mult. Și-abia
Atunci când vei vedea că poți,
Iubește-o mai presus de toți.

Va fi sau nu va fi a ta…
Iubește-o dincolo de ea,
Așterne-i sufletu-ți covor
Și lasă pașnicu-i picior

Să-l calce-alene, pe-nserat
Ca tu să vezi că n-a uitat
De tine, de durerea ta…
Și, mai ales, de lacrima

Ce i-a căzut din ochi atunci
Când i-ai plecat fără s-arunci
Un ochi la toate câte lași,
La câte voi ați fost părtași…

Un drum alege și te du…
Ea-l alesese când îți fu
Tot ce-ți doreai. Dar tu l-ai frânt
Cu-amar tăișul din cuvânt.

Și n-o lăsa uitării… Știi
Nu-i om acela ce iubi
Și vrea să uite... E păcat…
Prea multe voi ați îndurat.

Iubește-o, chiar de te-o durea!
Pătrunde-o-n toată ființa sa
Și vei vedea că n-ai rămas
Însingurat și fără glas.

Veți fi, departe fi’nd, voi doi,
Trecând prin vânturi și prin ploi,
Iubind cum n-ați putut iubi
Și-a fi s-o regăsești, să știi…

Dar nu spera … c-o fi a ta...
Și de-ți spui “nu” – și de-ți spui “da”,
Ea poate-o fi. Sau poate nu.
Iubește-o. Și, mai mult, fii tu."

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!