Alearga strigoii, tarziu, in noapte
Pe araturi, si se pierd departe
Si urla, si ochii mari si-adanci le joaca,
Si chinuie un suflet in baltoaca.
Iese un strigoi din mormantul sau,
Manat de intuneric, de melancolie si de rau...
Catarat pe cruce, gandeste si suspina
Si ochii mari s-adanci privesc la Luna
Privirea-i neagra, adanca si mortie
Ii fuge, trista peste campie...
Isi aduce aminte cum el a murit...
Sina, gheata, corpul sau si trenul oprit...