Și dacă totu-a fost destin,
pierduți prin nori înaripați,
vom zbura cu ochi senini,
lăcrimând, îmbrățișați.

Copii fugari fiind noi iară,
ne-ascundem sub un jalnic asfințit,
făcând distanța să dispară,
iubindu-ne la infinit.

Printre copaci, frunze rebele,
ace de pin îndurerate,
aleargă lin doar cu lalele,
ducând visul nost' departe.