" 'rrarrr el de cârcel!
Aici e-acum!
Am dat să-mi găsesc acul de siguranță
- de care nu mă despart niciodată! -
dar acesta părea de negăsit!
Cu irișii încremeniți
alunecam pe șine spiralate
tot mai în jos,
spre apexul acestui melc lichid
răsturnat de când lumea,
cu tablouri călătoare
spre tainițe tot mai răcoroase.
Iată brațul unui amic,
rămas undeva deasupra, în urmă
(mare noroc cu Newton ăsta!),
colțuri de vise sfărâmate
reflectându-se arămiu
aflate într-un priveghi sui-generis
pentru toamna de dedesubt de toate,
părul tău de după ureche
rotunjindu-se într-un zâmbet
(unde ți-s ochii iubito?)
către cealaltă ureche pereche
-bastion ce domină blând
alunecușul spre...te-ai dus!
Uite și degetul prevenitor al mamei
și munții ridicați de ea,
mie, să-i urc spre stele...
Iată și ...
Acul! Am găsit acul!
O durere mi-a străfulgerat
nemișcarea trupului
și am reușit să răsar
prin zidul mișcător al nopții lichefiate."
.....................................
Într-un târziu,
am așezat ușor pe masă
colțul de lună albă
cu care-ți tot amestecam
la nesfârșit, iubito,
cafeaua unei noi dimineți.