Incinerat, visele imi patrund in minte
cu chiote si nunta,
N-au sa gaseasca prea multe acolo,
in colturile casei,
unde portile dărâmă ferestrele,
si cuiele se imbină câte două
in potcoave de cai dresati.

Se apropie vremea culesului
si gândurile noi atârnă in rame cu nonșalanță,
de parca n-ar fi cerul indeajuns sa le spele
pacatele,
Isi lipesc privirile de crestet,
si-si cos fiecare trecere de mânecă,
precum o ruptura,
căscând gurile larg, pentru a primi,
racoarea ploii binefacatoare.

N-au sa gaseasca pe nimeni acolo,
s-au ingropat toti in paine si ceara
ramasa din vremea colindatului,
si beti de atâta amorțeală nepământească,
au dat foc,
fără împotrivire, ca un motiv
care le răsare în minte de câte ori
plouă.

Incinerat, nu voi depărta muntii si vaile
de ochii strânși în acea punga,
unde Carnea si Dracul se amesteca pe rând
lasand vremea la o parte
si strambandu-si trupurile
până la distrugerea fiecarut bob
de suferință.



"Iubirea e mai grea la plecare decat in timpul mortii ce-ti lumineaza fata"