Când umbra ființei tale
Veghează la al lumii căpătâi,
Mă-ntorc la visul nopților de iarnă,
Iubirea mea dintâi…

Chiar dacă amintirea
Se abate ninsă peste gând,
Nu simt cum inima distruge timpul
Atunci când râd plângând.

Pentru că dragostea, acum,
Rămâne singură-n altarul său…
Plec prea târziu din Strada Tinereții
Dar… nu îmi pare rău.