Ochii, zâmbetul, privirea
Chipul tău înseninează,
Flori și aștri strălucirea
Ofrandă le-o-ngenuchează.

Ochii, ca doi stropi de rouă,
Dragi cum alți nu-mi sunt pe lume,
Sunt izvoare pure, două:
Se nasc în suflet anume.

Zâmbetu-nflorind pe față
E-un nou răsărit de soare,
Care umple cu dulceață
Apa scumpelor izvoare.

Iar privirea-ți sclipitoare,
Ce joacă-n raze de soare
E gingaÈ™ boboc de floare,
Ce-nflorește din izvoare.

Peste fruntea ta senină
Suflă vântul pe-ndelete,
Pe goi umeri mândre-anină
Ale tale brune plete.

Al tău zâmbet îmi nutrește
Lin privirea-ndrăgostită,
Iubire-n suflet sădește,
Numai vorba-i nerostită.

Un mic fior crescând îl simt,
Þâșnind din dragoste și dor,
Aflând în suflet dulce-alint,
Fiind și dragul lui odor.

Aud inima cum sare...
Doar tu ești a ei stăpână!
Trupul zvelt aici ți-e oare,
De-ți simt strângerea de mână?

Cuprinzându-ți strălucirea,
Vie clipa-ncremenește...
Luptând în ea cu iubirea,
Învins timpul se oprește.

Să-ți simt sufletul aproape-
Doamne! frumoasă-i iubirea-
ÃŽngeraÈ™ privind prin ape,
I-ai dat Doamne nemurirea.