toate întrebările noastre încep cu de ce,
surprinzător, iată, mai avem ceva în comun,
preotul spune că nu e întâmplător,
suntem aici pentru moartea lui alexandru
și semnul crucii se răspândește ca un zvon,
de la altar până la oameni și
în timp ce ascultăm explicații pline de divinitate,
sfinții cască, apoi coboară plictisiți de pe pereții bisericii,
parcă pentru a mia oară întră în noi
și noi am înțeles: oricum n-ai fi așteptat cuminte pe peron
următorul tren, vom ieși din această stare
și odată plecați din curtea bisericii
vom conduce așa cum îți place ție, vom fuma din țigările tale
și mucurile o să le aruncăm în primul pieton,
o să călcăm frâna brusc și o să mâncăm la fel de mult ca tine,
tot ce ni s-a întâmplat într-un an de zile
sunt de fapt poveștile tale pentru fetele
care nu știau că îți place cafeaua într-o ceșcuță mică, fără farfurioară,
dar care plângeau într-una, pentru tine, pentru ele,
pentru miile de călători care poftesc semințe înainte de plecarea trenului,
pentru toate fotografiile din care ți-am decupat ochii
și I-am lipit ca un puzzle pe fruntea bisericii,
sub forma unui ochi mare,
care clipește la fiecare rugăciune, la fiecare lacrimă a noastră.