Scîrbit de aglomerația de gînduri
Pășesc nepăsător de obosit către casă
Imaginea ei decolorată printre rînduri
Nu-mi șoptește decît că-i o altă farsă.

Mă opresc din drum pentru o ultimă încercare
Caut în bezna iubirii sufletu-i să-i deschid
Să-i prind în palme trupul într-o alinare
Dar nu-i decît o imagine scrijelită pe-un zid.

Să alung din suflet nimfa nebună?
Gîndul ei rătăcit să-l păstrez?
Mă amăgește și suspină senină
În moarte bolnav de iubire-o urmez.