e toamnă iar și nebunii se întâlnesc pentru ultima dată
în parcul din fața gării. un ultim concert pentru castane
și trompetă solo pentru fuioare de fum și nori înfiorați
peste orașul incomod.
atât de incomod că nu-l mai locuiește nimeni
până și ciorile au devenit călătoare și s-au tot dus
unde nimeni nu știe. un ultim concert
iar castanele se rostogolesc la vale
pe străzi o trompetă solitară dă stingerea.
toți nebunii se-nghesuie în ultimul tren și
depărtându-se își flutură brațele zâmbesc
către nebunul-nebunilor rămas să dinamiteze gara.

el se-așează pe unica bancă de pe peron
își ia trompeta în brațe și își scutură bocancii de zăpadă.
încă n-a nins dar dacă cineva o să-l poftească la masă
el nu va lăsa urme pe parchet și nici miros de șosete murdare.