îl aud șuierându-mi nocturn numele
dau să mă-ntorc dar mâinile lui tentacule
spongioase deja m-au cuprins de umeri de gât
iar vocea joasă îmi șoptește atât
de jos

când capul mi se-ntoarce-ncet
spre incitantul chip-cenușă cu
aerul lui nepătruns violetă
autosuficiență zburlirile mele se piaptănă
privirile temerare devin
captive direcției indicate
de el

pe o potecă-n tenebră
e așteptat strigătul pe care
el nu-l va elibera nicicând
patrunde-mă, pătrunde-mă
adânc