O fărâmă din Dumnezeu
Sădită-n noi- divina nestemată
Strălucește... unii-o văd greu,
Iar alții poate n-o văd niciodată.

Dacă au curajul cel sfânt,
Cunosc menirea cea adevărată,
Unii-și țes pe trupuri veșmânt-
O haină ce cu soare e brodată.

Nu va fi ușor să plantezi-
Pe stânci, în văi adânci sau în deșerturi
Dar e imperios să crezi:
Lumina poate coborî-n abisuri!

Admirabil e să oferi
Căldură ce va fi îmbrățișată;
Deși e uman, să nu speri
Că ea îți va fi-n alt mod returnată.

Cât de simplu e să visezi
Că și tu porți hăinuța minunată...
O primești, apoi afișezi
Doar strălucirea ce-i împrumutată.