in memoria bunicului meu, decedat astazi.


Orasul nostru are mai multe anotimpuri,
ne alegeam impreuna cateva,
starnind gelozia frunzelor risipite pe alei,
parcul nostru cu mai multe intrari,
ma tineai de mana,
si toboganul se invartea in jurul nostru sugrumandu-ne,
imi intrase pe-o ureche si imi soptea
sa te las,
sa te las,
sa-mi deschid mana ca la chirurgie,
sa-mi incrustez in vene cuvintele care te-ar arunca departe,
de ce am ales deodata acelasi anotimp,
amandoi,
ca sa putem plange fara sa ni se faca somn?
astazi coaja copacilor imi intuneca privirea,
orasul meu e departe, orasul meu e departe,
imi cos ochii deolalta si iau toboganul pe dupa umeri,
spre casa,
copilaria asta nu mai are temei.