si-asa ramanem nelegati deoparte,
prin casterne si cisterne ce se rastoarna,
nu-mi pot atinge ochii de atata ploaie,
cladirile s-au surpat si dintii tai clantaniti
ma privesc dintre ruine,
"nu mai scormoni proasto, vom ajunge goi si despuiati"
geamurile s-au stivuit in santuri, balanganind tutun
si arme deocheate de atata oboseala, ploaia miroase a caine,
firele de par ale universului naparlesc pe fata pamantului,
si-asa ne-atingem marginile,
cu lobul urechiuselor intre dintii din fata,
sorbiti si incovoiati de lichidele de care dam in curbe,
surpa-te gainuso,
ca si-asa n-o sa mai prinzi trenul in dupa-amiaza asta,
luna si cele unsprezece parti ale anului tremura de atata
racoare, pe cer,
alambicat mai razi matale,
nu mai scormoni, ca din atata moloz si intristare
vom ramane nelegati pe mai departe.