Ipocrizia, sora cea bună a dreptății
S-a năpustit la beregată,
Ca-n numele egalității
Respectul să îl punem la găleată.

Nimic mai lesne nu e de făcut
Decât să îți convingi copiii
Că ai făcut tot ce-ai putut,
Iar mai departe face-or zurbagiii.

Suntem egali doar când ni-i lesne
Și când dorim ușor a pierde,
Pe puncte jucăm totul și pe semne,
Gândind că semaforu-i încă verde.

Căci suntem daltoniști de conjuctură:
Gândim la verde când vedem albastru,
Ne punem puncte și mai câștigăm o tură,
E-un joc de oameni mari, un joc sihastru.

Iubirea-i mult mai scumpă și este mult mai rară,
Te lasă fără vlagă, iar uneori e-amară.
Ce fericit e-acela de-o are și-o prețuiește!
El știe infinitul de unde plămădește.

Þi-am dat întâi nădejde, și am primit împachete
Pomelnice de griji, pe suflete-nghețate,
Þi-am dat apoi credință, și mi-ai întors 'nainte
Priviri iscoditoare, războaie de cuvinte.

Tu crezi că prietenia e doar pentru a duce
Nisipul pentru box cu sacii în căruțe?
De-aș fi convins, în grabă mi-aș face- atunce' cruce,
Dar știu că am primit poeme în frăgar, căruțe de frăguțe.

Aș vrea un schimb să faci și altul nu-ți mai cer
Dreptatea să o pierzi, pe-un cal, pe-un dromader...
Să vezi atunci cum vine mireasma de frăguțe.
Pomelnicele fi-vor doar rugi pentru drăguțe.