AU FOST ODATA…

[mâine e ziua noastră : treizeci de ani.
aș vrea să scriu o poveste-poezie
cu dedicație : pentru noi așa cum eram
și pentru noi așa cum vom fi
iar versurile ei inegal să se scrie ca noi
ASA CUM SUNTEM.
cu apucăturile mele de contabil socotesc
treisute șaizeci și cinci de zile ori treizeci
(simplific și nu iau în calcul anii bisecți)
fac zece mii nouă sute cincizeci deci
dedic poezia-poveste celor zece mii
nouă sute patruzeci și nouă de zile care au fost și
MA ROG LUI DUMNEZEU
pentru încă pe-atâtea care să mai vie
SI TE IAU DE MANA să încălecăm împreună
pe ziua de azi ca pe un bidiviu fermecat
care a mâncat jăratec (nu în fiecare zi
dar nici numai acum treizeci de ani) și
SA PRIVIM
prin ocheanul magic
VIATA NOASTRA
(cei de-o vârstă cu noi sau ma bătrâni
știu jucăriile acelea simple și fascinante
tuburi de carton prin care răsucindu-le între mâini
și privind către lumină vezi o mulțime
DE CIOBURI DIFERIT COLORATE
care își schimbă locul la fiecare răsucire și
fac un zgomot ca de metronom cu ecou
și mereu se așează miraculos într-o
IMBINARE PERFECTA
dar cu vârfuri din ce în ce mai puțin ascuțite
triunghi, pătrat, pentagon, hexagon…dodecagon…)]

…și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți când
cioburile zilelor multicolore li s-au așezat cuminți

IN FORMA DE CERC