Aceste două vechituri, poezia și moartea,
stau toată vremea pe lângă tine.
Se uită la mâinile tale abia ieșite din nesfârșitele ape
speriate de lipsa membranei dintre degete
încercând să se acațe de primii bulgări uscați.

Aici poezia și moartea contează.
De la ele mirosul acesta fierbinte
de cheag aromatizat.
Deja de-ai aclimatizat.
Poezia și moartea așteaptă
să-ți vadă mâinile scurmând tastatura
în căutarea unui tubercul solar.

Pe frunte încep să-ți apară celulele moarte
precum îți ieșeau păduchii cândva
înainte de glorioasa ta apariție la primul cenaclu.
Prinzi una câte una celule ieșite la suprafață
mici zdohnituri congelate
le scoți dintre riduri și le strivești în menghina
celor două unghii concave
așteptând să țâșnească din ele un licăr fluorescent,
ceva ce sporește agonia celulelor vii prin care
își face loc mai departe poezia și moartea -
o tumoare totuși benignă.