Într-o lume ideală, de-o culoare infinită,
Verdele febril strănută, ba pe-alocuri chiar palpită.
Doi copaci din curtea școlii care vor să studieze
Și-au făcut în grabă freza, iar acu' vor să pozeze.

Frunzele cad repetente la istorii viitoare,
Plagiază veri trecute în icoane de culoare.
Două umbre înghețate se sărută pe ascuns,
Chicotesc și râd pe sparte, de-al copacilor cap tuns.

Iar un pui de cățelandru ce-a trecut colțul la stradă
S-a pierdut de frați, de sore sau o face vreo bravadă?
Murături înghesuite stau cu nasu' în borcane
Și se uită zăpăcite, dezbrăcate, fără haine.

Mustul fierbe prin butoaie ce demult sunt afumate,
Prinde lecția degrabă să afume pe câți poate.
Ogoarele decoltate, își croiesc straie mai noi,
Că-s vecine, la estradă, cu norii mânjiți de ploi.

Ciripitu-i amintrire, o visare începută,
Nici gândacii nu acceptă muzica să fie mută.
Doar o barză ce-i de gardă sau ce startul l-a pierdut,
Întreabă fiece gloabă de nu vrea un nou-născut.