Cati poeti n-or mai fi trecut pe aici,
si nebuni si ingeri si demoni
si bieti trecatori in ora de jogging,
si eu acum. E randul meu.
tremur...

O sirena... are o mie de ani,
o mie de cantece, o mie de ganduri.
Are aripe lichide si zbor vertical
Are... cutare, cutare, cutare
si una peste alta
in loc de vorbe, onduiri muzicale
si in loc de pasi, ea are
saruturi,

O mila de barcute.
Lunga sirag si plina cu mate.
Invizibile mate ducand invizibile
noua vieti
Doamnelor doar un pic prea dragute
si domnilor indrazneti.

Un sarut de un franc,
de un ludovic de argint; poate de aur.
Auzi fasaitul pasilor care trec
pe sub apa, pe unde nu era odata decat
pamant,

Dar acum se mai poate trece doar inec
in imparatia la ale carei porti
stau cele sapte sorti, cu colti si
ghiare si furnicaturi de balaur...

Adulmec un crin. Mai vin,
nu mai vin...
Ii astept inca un pic, aici
intre zborul libelulei si albastru,
Batrane nemuritorule, batrane Odin
timpul nu ni se mai scurge strain
si nici apusul nu mai este etern
din acel ochi crescut stramb in ghiveciul
confundat de cei mici cu o glastra;

Imbatranim prieteni; imbatranim
si ne imbatraneste si moartea.
Ne va muri moartea inainte ca noi
sa murim
Si ce chin va fi atunci
sa gasim un mod de a muri
fara moarte...