Nu! nu era nevoie să mă lovești acum
nu tocmai acum
cu privirea ta
prea defrișată ca plinul meu
să poată-mpăduri ceva-
e o chestiune nu de suprafață aș fi
cumpărat teren e poate un
plin fictiv e cred că o
pădure artificială e sigur o
pseudosenzație de bine astfel că
mi se crispează avântul și
îmi amintesc de-acele urlete
de după prima doză de realitate:

Hai lovește-mă!
măi nu contează- sub centură unde-apuci
mută-mi odată falca sparge-mi
arcada dreaptă stângă
hai deschide-mi
cascade stacojii asmută-ți tigrii
fă-o măcar în numele acelui
principiu al compensării întors
se cade-o simetrie între plăgile
sufletului și trupului
măcar aici solidaritate... egalitate și fraternitate
căci nu suport să nu mai fiu țicnitul
ce până și pe stradă lejer cânta într-una!

După a câta doză să fii tu de ți s-au stricat
ascensoarele și nici un creion nu-ți mai trasează
caricaturi în care cineva sădește
iedere albe-n tine?