Ne ameninți visele mereu,
distrugi tu vieți cu nemurirea ta,
împarți păcate printre oameni
și-aduci tristețea când ne-mpotmolim
în tristul tău final...

Dar eu, te-am dat uitării
și-n vis te-am renegat,
cu mintea te-am purtat pe valurile mării...
Deși-ți ceream să te cufunzi
și să dispari
te-ai repezit în furia-ți crescândă
și mi-ai răpit plăcerea de-a vedea
momentul când te-am dat uitării...
...și alții au uitat de mine
necându-mi visele, in valurile mării...