Se mor afișele pe bulevarde
Mototolite pe asfalt și triste,
Cu oameni ce zîmbeau adeseori
Unor refrene moi ,de cint ucise

Mă uit hipnotic peste poarta milei
Să vad o lume fără cartonaje.
Mă zvircolsc in zapada proscrisă,
Urc scari cu peste-o sută de etaje

Apoi cobor in colbul programat
In cosuri mari,cu rufe necălcate,
Sint starul adorat si rechemat
Cu idealurile apretate

Cum altii ma zăresc prin sticla tristă,
Prezenta mea-i încînta și-i dezgustă.
Sînt manechinul unic din vitrină
Înfașurat în valuri de velină

Sînt raza de-ngropare-n zi a lunii,
Făclie vie-n plama rece a lumii.