Poimîine era ieri,azi abia va fi miine.
Reversele de stări,le purtai printre rînduri.
Gindul se scurgea clar,pe-acea sîrma ghimpată
Cu zăpada de sticlă rereantifonată.

Călătoreai desigur pe la-nceput de timp
ÃŽntre iluzii albe fixate-n contratimp.
Circuitînd o rază in pieptul,mult prea mic
ÃŽncapator ca spatiu,in corpul de nisip

Poimîine era ieri,fără vreo importantă
Precum cuvîntul moale rezvîrcolit în stanță,
Iar timpul ca discipol al unui univers
Contramanda ideea de-a fi, chiar și în vers.

Minciuna era nudă,fardată prea "oceanic"
Dezmăt de tîrfa beată ce bea votca din ceainic
Oroarea era sînge pictat pe un perete
Ce derîdea sentinte la moarte și regrete.

Da,miine era astazi si azi nu mai era
Decît doar minutarul, oprit in mina ta
Iar ingerul demonic,cu un caiet in mină
Scria dictate sacre reproiectate-n umbră.

Nimic nu era simplu,dar totul o erată
Descrisă doar de altii,deja aleși de soartă.
Tu,evitînd ciocnirea dintre pămînt și cer
Erai tot mai nesigur în gura unui ieri.

--------------------------------------
Ce înserare bleagă,poeticul oftat...
Da,era azi desigur,aveai iar de dictat...
Spre cine sau spre nimeni aveai un surd altcum,
O umbra-n lacrimata ca frunza de salcîm.

O,Doamne,cite timpuri se scurg mereu in rugi..
Cită nestire-n stire poti încă să îndrugi
Chiar tu,dintre răsplata uciderii de timp
Te-ai sugrumat pragmatic intre Iad și Olimp.

"Mă copiez pe mine",parca ai vrea să spui,
Numele tau e hulă în gura orisicui,
Problema, nu e rana ce înca te mai doare
Ci este poezia-ti, ce-ncet in noi se moare.

Tu scrii mereu aiurea,fără să bagi de seamă
Cum diavolul excentric iti stoarce vers din rană
Trezeste-te odata din lumea de păcat!
Calci tot mereu pe-alături, sau esti hipnotizat?

Mi-e rana inca versul acesta prea hibrid
Scris de un Dumnezeu mult prea umanoid.
De-aceea chiar si timpul este denaturat
Intre lungimi de undă de lacrimi si păcat.